Bunica mea

27 mai 2008

Mama tatălui meu s-a născut în anii 1890 într-un sat de sub stăpânirea imperiului austro-ungar. Familia mea nu știe precis unde era satul, nici dacă mai există astăzi. Când mătușa mea (sora tatălui meu – e vorba de familia mea după tată) l-a căutat pe hartă, chiar pe o hartă istorică a regiunii, nu l-a putut găsi după numele pe care i l-a spus mama ei. Credem că locul era în Serbia de astăzi. În orice caz, bunica mea se numea Elisabeth Cochran și era de origine germană. Ne-a zis că nu avea dreptul să meargă la școală, deoarece nu era sârboaică. Numai sârbii mergeau la școală în acel sat. Cred că era unul dintre mulții copii ai familiei – nu știu câți – dar e posibil să fi fost 10 în familia ei.

Îmi amintesc doar de o poveste din copilăria ei – nu cred că a povestit mult despre ea și nici eu nu am întrebat-o din păcate despre ea. Era o poveste despre una dintre surorile ei mai mari, care a suferit un accident la puțul de pe terenul lor. S-a strâmbat ceva la manivelă și săraca fata care trăgea apa s-a lovit în piept cu găleata și a murit din cauza rănii. Avea 18 ani. Nu știu câți ani avea bunica mea atunci. Cred că eu am fost șocată nu de faptul că sora ei a murit în acest mod ciudat, ci de faptul că familia nu avea apă curentă. Nimeni în lume nu avea apă curentă în momentul acela, dar nu știam nimic despre lume când am auzit povestea, pentru că eram tânără. Am știut numai că bunica mea venea dintr-o lume și o epocă foarte diferite de mine. Dacă îmi amintesc bine, bunica mea a plecat din sat când avea între 15 și 20 de ani, cu mama ei și cu o soră mai mare (am uitat numele lor), și s-au dus în SUA. Nu știu ce s-a întâmplat cu tatăl ei și cu ceilalți copii, nici de unde au plecat, nici cu ce (poate cu vaporul?).

—